Caută
  • Ruxandra Dobrescu

Masca - Adevărat sau Fals?

ADEVĂRAT


Purtatul măștii în spații închise și chiar în aer liber în zone aglomerate este măsura cea mai bună pentru a limita răspândirea Sars-Cov-2, adică a noului coronavirus.


Masca trebuie purtată corect, cât să acopere și gura și nasul! De ce să lăsăm nasul pe-afară? Nu pe-acolo respirăm? Nu pe-acolo intră și iese virusul ăsta?

Photo: www.freepik.com - Designed by Freepik


Dacă într-o încăpere plină de oameni port mască doar eu, și în camera respectivă este cineva bolnav, nu mă ajută prea tare, pentru că masca nu este impermeabilă, adică virusul trece prin ea sau pe lângă ea. Dacă doar eu port mască și eu sunt bolnavă și tușesc, masca mea va împiedica virusul să se răspândească prea tare în încăpere și îi protejează pe cei din jur. Dacă noi toți purtăm mască, sansele să dăm virusul de la unul la altul sunt foarte mici. Unde-s mulți puterea crește!


Dacă purtăm cu toții mască și avem grijă să păstrăm o distanță rezonabilă între noi (adică nu ne înghesuim la cozi, nu ne îmbulzim la cumpărături) riscul de a ne îmbolnavi este foarte mic!


Masca pe care o port eu îi protejează mai mult pe cei din jur decât mă protejează pe mine, deci că spui cuiva care poartă mască că o poartă de frică este incorect și vei jigni o persoană care încearcă să aibă grijă de tine!


FALS


“Mască trebuie să poarte doar cei bolnavi!” Nu-i adevărat, pentru că o persoană devine contagioasă cu câteva zile înainte de a apărea simptomele și chiar dacă nu are niciodată simptome! (adică poți să fii bolnav și să nu știi și să dai și la alții!)


“Sunt bolnav și nu pot să respir prin mască!” Nu-i adevărat! Masca nu este etanșă, aerul circula foarte bine prin ea și pe lângă ea. Știți senzația aia pe care o avem câteodată când suntem foarte stresați, că nu avem aer, că ne strânge cineva de gât? E doar o senzație indusă de stres, nu e ceva real! La fel și cu masca – aveți un pic răbdare, purtați-o cu calm și veți vedea că în câteva minute senzația de lipsă de aer va disparea. Doamnelor, mai țineți minte când ați pus prima data un sutien? Nu vă deranja, nu era incomod? Ei bine, da, dar are unele avantaje, așa că v-ați obișnuit să-l purtați, nu? Masca vă poate salva viața, deci nu merită cu atât mai mult efortul?


“COVIDul e o exagerare și o manipulare! E o biată gripă!” Nu e adevărat! De grijă mor poate 200 oameni pe an în România; de COVID au murit până acum mai mult de 5000 de oameni și nu a început încă bine toamna! Mai mult decât atât... nu-i vorba că de COVID mor doar cei bătrâni, ghinioniști sau grav bolnavi, poți să nu mori dar să rămâi cu sechele și complicații toată viața!


“Se moare cu COVID nu de COVID!” Adică oamenii ăia care au murit aveau cancer sau hipertensiune sau diabet, nu COVIDul i-a omorât, e o exagerare ca să ne sperie! Nu-i așa! Ce trebuie să înțelegem e că având boli de inimă și diabet se poate trăi zeci de ani, dacă avem grijă de noi! Pe oamenii ăia infecția COVID i-a decompensat și au murit de pneumonie, nu de diabet! E ca și cum ai spune că dacă lovești cu mașina un bolnav de cancer in fața spitalului nu ai nicio vină, că tot murea! Ok, murea la un moment dat, dar ce l-a omorât DE FAPT, este șoferul neatent, nu cancerul, înțelegeți?

E păcat că într-o perioadă în care ar trebui să avem grijă unii de alții suntem atât de polarizați, atât de convinși că știm noi mai bine și atât de puțin dispuși să ne ajutăm unii pe alții. Suntem atât de grăbiți să criticăm, să ne dăm cu părerea legat de măsurile luate de guvern, de școală, de alegeri, de închiderea reasturantelor dar nu ne mobilizăm să facem ce ține efectiv de noi, adică să purtăm amărâta de mască!

Dar putem mai mult! Și cred că primul pas este să ne informăm corect!


Așa că repet ceea ce m-ați tot auzit spunând! Haideți să avem grijă de unde ne informăm! Și hai să nu confundăm ceea ce ne dorim (ca virusul ăsta să nu existe, să ne întoarcem la viața noastră de dinainte) cu ceea ce se întâmplă de fapt (din păcate virusul există și epidemia este în creștere).

Haideți să ne protejăm!


De asta depinde cât de frumoasă va fi toamna care ne așteaptă!

165 afișare0 comentariu

Postări recente

Afișează-le pe toate

© 2020 by Dr Ruxandra Dobrescu.  All rights reserved.

Created with Wix.com