Caută
  • Ruxandra Dobrescu

Cât timp trebuie să iau Euthyrox?

❓ Cât timp trebuie să iau Euthyrox (sau Accu-Thyrox)❓


Euthyroxul (sau Accu-Thyroxul) conține hormoni tiroidieni și este indicat atunci când tiroida nu mai funcționează eficient și trebuie ajutată! De asta se cheamă tratament substitutiv – adică care înlocuiește hormonii tiroidieni pe care tiroida nu mai este capabilă să-i producă singură.


🔸 De cele mai multe ori, hipotiroidismul (adică deficitul de hormoni tiroidieni) este definitiv, pentru că tiroida ori nu mai există (post-operator), ori a fost distrusă printr-un proces autoimun (tiroidită autoimună). Alt organ care să producă hormoni tiroidieni nu mai avem și o altă tiroidă nu ne mai crește la loc! 😊 Deci tratamentul de cele mai multe ori este pe viață!

🔸 Uneori, hipotiroidismul este doar temporar – de exemplu, unele femei pot avea nevoie de tratament cu hormoni tiroidieni doar în sarcină, când funcția tiroidiană trebuie să fie perfectă pentru a ne asigura că bebele se dezvoltă normal. În cazul acesta, medicul ne va spune, în funcție de situația fiecăreia, când putem încerca să oprim tratamentul cu Euthyrox.

🔸 Dar dacă analizele de tiroidă acum îmi ies normale, mai trebuie să iau tratament? Dacă analizele sunt normale acum pe tratament, însemnă că asta e doza de care aveți nevoie! Și da, trebuie să continuați! Euthyroxul nu vă vindecă, ci compensează un deficit, doar pe perioada cât îl luați!

Dacă totuși credeți că tratamentul cu Euthyrox nu v-a fost indicat corect, adică că poate nu aveți nevoie de el, nu faceți experimente pe propria piele! Alegeți un alt endocrinolog în care aveți încredere și mai cereți o părere înainte a-l opri din proprie inițiativă!

Să fim sănătoși! 🥰

Ne revedem mâine!

Dacă vi s-a părut util, dați mai departe și la alții!

406 afișare0 comentariu