top of page
Caută

Ce se întâmplă dacă renunț la Euthyrox? Sau Accu-Thyrox?

Poza scriitorului: Ruxandra DobrescuRuxandra Dobrescu

De cele mai multe ori, nimic bun!!


Euthyroxul (sau Accu-Thyroxul) conține hormoni tiroidieni și este indicat atunci când tiroida nu mai funcționează eficient și trebuie ajutată! De asta se cheamă tratament substitutiv – adică care înlocuiește hormonii tiroidieni pe care tiroida nu mai este capabilă să-i producă singură.


De cele mai multe ori, hipotiroidismul (adică deficitul de hormoni tiroidieni) este definitiv, pentru că tiroida ori nu mai există (post-operator), ori a fost distrusă printr-un proces autoimun (tiroidită autoimună). Alt organ care să producă hormoni tiroidieni nu mai avem și o altă tiroidă nu ne mai crește la loc! :) Deci în situația asta dacă întrerupem tratamentul rămânem fără hormoni tiroidieni, care sunt esențiali pentru viață!

Dacă deficitul este ușor (de exemplu într-o etapă de început a tiroiditei autoimune), înseamnă că tiroida mai produce spontan, ceva-ceva hormoni tiroidieni, deci fără tratament nu vom muri, dar nici bine nu ne va fi! Vom funcționa așa, cu viteză mai redusă și la capacitate redusă! Adică probabil vor reapărea ușoară oboseală, stare de frig, piele uscată, scaune încetinite, stări depresive, dar și unii dușmani pe care nu-i vedem – cum sunt colesterolul ridicat și ateroscleroza.


Dacă deficitul este complet (ca după operație sau după o tiroidită veche) înseamnă că renunțând la tratament rămânem fără nicio sursă de hormoni tiroidieni și fară ei nu se poate trăi! Se vom instala treptat toate stările de mai sus, oboseală extremă până la comă după care murim! Deci nu ne jucăm cu asta!


Uneori, hipotiroidismul este doar temporar – de exemplu, unele femei pot avea nevoie de tratament cu hormoni tiroidieni doar în sarcină, când funcția tiroidiană trebuie să fie perfectă pentru a ne asigura că bebele se dezvoltă normal. În cazul acesta, medicul ne va spune, în funcție de situația fiecăreia, când putem încerca să oprim tratamentul cu Euthyrox.


Alteori, poate că tratamentul a fost început foarte devreme (de exemplu într-o tiroidită autoimună la debut), când analizele sunt încă la limită (nici prea proaste, nici perfecte). Într-o situație de genul acesta trebuie discutat cu medicul și văzut dacă ar mai “merge” și fără tratament sau mai bine nu!


Dacă totuși credeți că tratamentul cu Euthyrox nu v-a fost indicat corect, adică că poate nu aveți nevoie de el, nu faceți experimente pe propria piele! :) Alegeți un alt endocrinolog în care aveți încredere și mai cereți o părere înainte a-l opri din proprie inițiativă!


Să fim sănătoși!

Dacă vi s-a părut util, dați mai departe și la alții!

13.072 afișări2 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

2 Comments


Elisabeta Crina
Elisabeta Crina
Nov 28, 2024

In urma unor analize de sange in 2019 mi s-a spus ca am glanda mai mare decat ar trebui si de atunci am inceput cu pastile ,acum in 2024 as vrea sa renunt de tot. Intrebarea mea : teoretic ar fi tarziu acum datorita faptului ca am luat cativa ani acele pastile ? E posibil ca glanda sa nu mai functioneze deloc deoarece pastilele i-au luat locul oarecum sau definitiv ? Ce credeti ?

Edited
Like

tanasoaialoredana
Feb 11, 2023

Am glanda scoasă și am întrerupt eutiroxul pentru că mă slăbise foarte rău și nu mă simțeam bn.Ce înlocuitor as putea lua că am citit că îmi cauzează sănătăți daca l-am intrerupt.De 2 luni nu mai iau nimik rău nu mă simpt dar am inceput să mă umflu la

Like
bottom of page