top of page
Caută
  • Poza scriitoruluiRuxandra Dobrescu

Ce este colesterolul și de ce ne trebuie?

Ce este colesterolul?


Colesterolul este un tip de grăsime de care organismul nostru are nevoie pentru a sintetiza diverse substanțe care îi sunt utile pentru buna funcționare – de exemplu, unii hormoni, cum sunt cortizolul, estradiolul și testosteronul. Deci colesterolul, de principiu, este o chestie bună!


Photo: www.freepik.com - Designed by pch.vector / Freepik


Problemele apar când avem prea mult colesterol! Persoanele cu hipercolesterolemie (adică un nivel prea mare de colesterol în sânge) au un risc mai mare de infarct și accident vascular cerebral. De ce? Pentru că acest colesterol în exces începe să se depună pe vasele de sânge, adică apare ateroscleroza, vasele se îngustează și la un moment dat sunt atât de gâtuite de depunerile acestea încât nu mai ajunge sânge suficient la inimă și la creier. Așa apar infarctul și accidentul vascular cerebral – când din cauza ischemiei încep să moară celulele inimii și ale creierului! Nu sună bine deloc, nu?


De unde vine colesterolul? O parte vine din ce mâncăm, altă parte este sintetizat pentru nevoile organismului în ficat.


Cum aflăm dacă avem prea mult colesterol? Păi îl măsurăm în sânge!

Acum, grăsimile în sânge sunt de mai multe feluri... cele pe care le măsură cel mai frecvent, sunt colesterolul și fracțiunile lui, HDL și LDL, și trigliceridele.


  • LDL colesterolul, sau colesterolul “rău”, este periculos când este prea mare, pentru că ne predispune la apariția bolii cardiace ischemice și a accidentului vascular.

  • HDL colesterolul, sau colesterolul “bun”, pe de altă parte, e bine să fie cât mai mare, pentru că pare că are mai degrabă rol protector.

  • Trigliceridele – sunt diferite de colesterol și reprezintă un alt tip de grăsime prezent în sânge. Nici trigliceridele nu e bine să fie prea mari, pentru că în exces și ele duc la probleme de sănătate.

Cât ar trebui să fie colesterolul și trigliceridele?

Pentru o persoană sănătoasă, fără probleme cu inima, colesterolul total ar trebui să fie mai mic de 200 mg/dl, LDL colesterolul sub 130 mg/dl (și mult mai mic la persoanele cardiace!!), iar trigliceridele sub 150 mg/dl.


Atenție! În afară de colesterolul mare, mai sunt și alți factori de risc pentru boli de inimă pe care trebuie să îi avem în vedere! Ar trebui să avem grijă să nu mai fumăm, să mâncăm cât mai sănătos, și să avem grijă să nu avem valori prea mari ale tensiunii arteriale și ale glicemiei! Contează mult și terenul genetic – adică dacă părinții noștri au avut probleme cu inima sau accident vascular, și noi avem un risc mai mare pentru genul ăsta de boli!


Din păcate, genele nu le putem alege, dar cum trăim depinde numai de noi!


Așa că haideți să avem grijă de sănătatea noastră!

262 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comentarios


bottom of page