Vergeturi? Bune sau rele?
Tot vorbește lumea de vergeturi, hai să vă zic de ce mă interesează pe mine! 😁
Vergeturile reprezintă niște mici cicatrici care apar atunci când pielea nu reușește să se “întindă” suficient și “pleznește”. Asta se întâmplă de regulă în perioade de creștere rapidă (ca în adolescență), în sarcină (când crește repede burtica) sau când ne îngrășăm brusc. Imediat ce apar, vergeturile sunt rozalii dar în timp se decolorează și rămân ca niște mici firicele sidefii, mai evidente atunci când ne bronzăm (pentru că ele rămân albe).
Practic, cam noi toți avem vergeturi dobândite pe parcursul vieții, dar mai ales noi femeile și mai ales după sarcini sau fluctuații de greutate. Prezența acestor fine vergeturi sidefii nu reprezintă o problemă, sigurul “deranj” fiind cel estetic! 😊
‼️ Un semnal de alarmă îl reprezintă însă prezența unor vergeturi noi, roșii-vineții, groase, apărute dintr-o dată. Acest tip de vergeturi poate semnaliza o problemă importantă de sănătate, cum este sindromul Cushing cu exces de cortizol.
Cortizolul în cantitate prea mare distruge structura elastică a pielii, o fragilizează și crește riscul de apariție pentru astfel de vergeturi caracteristice. Persoanele cu exces de cortizol au de multe ori kilograme în plus, cu distribuție tipică (față plină, obezitate abdominală), tendința de a se învineți ușor la traumatisme minime, uneori acnee și exces de păr la nivelul feței, pieptului și abdomenului. Femeile au frecvent dereglări de ciclu (că tot am vorbit despre asta), uneori cu menstre care vin brambura, alteori amenoree (fără menstre mai multe luni).
Acestea sunt semnele importante care ne atrag atenția că este o problemă posibil serioasă! Deci acest tip de vergeturi este bine să ne ducă la endocrinolog, ca să ne lămurim care este cauza și ce avem de făcut.
Vi s-a părut util?
Mă bucur! Dați mai departe să mai ajungă și la alții! 🥰
Materiale povestite, dacă preferați asta, pe canalul meu de YouTube, adică aici. Nu uitați să vă abonați și să activați notificările! ❤
Comments